Acum un an scriam despre rautate...despre posibilitatea si capacitatea de a face rau.Acum un an priveam rautatea doar ca pe acele intepaturi...ca pe cinismul pe care il avem in noi si il aratam si celorlalti.Mai apoi,am invatat ca putem face rau mai ales prin dorinta de a ne face noua bine.

Sunt la o facultate care m-a invatat ca libertatea noastra se termina acolo unde incepe libertatea celorlalti...dar dorinta noastra de a ne fi bine se termina,cumva,acolo unde incepe dorinta celorlalti de a le fi bine?Cum putem sti daca atunci cand,in accesul nostru zilnic de egoism,ii ranim pe ceilalti?Si cum putem alege intre nazuinta spre binele personal si dorinta de a vedea un zambet pe chipul celuilalt?

Am incercat sa raspund la aceasta intrebare inca din aprilie...O intrebare al carei raspuns initial a fost ca nu te poti sacrifica pe tine,in ciuda nefericirii pe care i-o poti provoca celuilalt...Dar am descoperit,intre timp,ca nefericirea produsa celuilalt ajunge a fi sursa a propriei tristeti.

Si atunci am realizat ca,in ciuda fericirii de moment,nu am fost nicicand fericita si implinita daca cineva a suferit din cauza asta...

Cat despre iertare...Incercam sa o obtinem tot pentru noi...Pentru a nu mai fi umbriti de acea suparare a altcuiva si pentru a ne putea simti impliniti.

Totusi,cred ca mai intai trebui sa ajungem sa ne iertam pe noi pentru anumite lucruri si mai apoi sa incercam sa obtinem iertarea celui pe care l-am ranit.Si am nevoie de aceasta iertare...Am nevoia sa simt ca lucrurile in viata nu sunt iremediabil pierdute sau distruse...

Oare nu aceasta vesnica lupta pentru a castiga ceva sau a lua inapoi ceea ce consideram a fi al nostru ne tine in viata si "pe pozitii"?

Rautatea a devenit in zilele noastre ratiunea de a fi.Zilnic facem rau cuiva si ne dorim asta.Ne simtim fericiti in momentul in care stirbim zambetul de pe fatza cuiva,in momentul in care il facem pe acela sa se simta cu cva inferior noua ca sa ne putem noi anula complexele de inferioritate.Toti suntem la punctul in care ne dorim sa avem macar un pic din cel care ne este superior dintr unul sau alt punct de vedere.Chinul nostru nu este acela de a fi in fiecare zi mai bun pentru a-l depasi,ci este sa ii aratam persoanei fatza de care ne simtim superiori ca suntem mai buni ca ea.Nu putem sa ajungem mai sus,dar,complacandu ne in propria noastra fiinta,si facandu i pe altii sa se simta mizerabil,consideram ca ne am atins scopul.Ne imbatam cu alcool pur.Nu simtit satisfactiile etilicului rafinat,nu suntem ametiti de fericirea castigului,ci imbolnaviti de vaporii saraciei,ai lipsei de esenta...

NU putem intelege cand celalalt se intristeaza pentru ca NOI nu am putut o secunda sa intelegem ca are nevoie de un zambet,de sentimentul sigurantei.Piloanele nu constau in oameni care sunt mult prea slabi ca sa mai reziste vietii.Nu putem gasi sustinere in noi insine,iar ceilalti nu se pot turna pe sine in asfalt pentru a ne ajuta...

M am saturat de aceasta idiotenie,suntem rai,starnim raul,nu putem sa fim macar o data doritori sa iubim.Nu mai stim sa iubim si nu mai stim sa ne pese.Nu ne ajungem sa avem o sg persoana langa noi care sa ne inteleaga,pentru ca ne dorim intotdeauna mai multe si mai multe...